Exista meserii pe care le faci din placere, le faci ca ti s-au impus într-o anumita conjuctura, le mostenesti de la familie sau pur si simplu le faci pentru ca altfel nu poti sa traiesti. Mereu ai nevoie de bani si de aceea, uneori închizi ochii si lucrezi ceea ce nu credeai ca vei fi vreodata în stare, te complaci în diverse meserii, sau pleci în cliseistica Spania pentru a te realiza. Dar ce face pentru a supravietui un om în România, trecut de 60 de ani, bolnav de sida, fara familie, fara casa si fara orice forma de venit pentru a trai de pe o zi pe alta?... Iata ca Hari, personajul nostru de azi, vinde flori la mâna a doua, daca îsi poate imagina cineva ca nu numai hainele sau mobilierul se poate vinde-cumpara "second hand". Viata de sarpe, asa cum si-o numeste el, e sumbra în orasul vivant, animat si plin de trecut si istorie. Simte ca nu mai are mult de tait si e trist, pentru ca nu are cui sa-i împartaseasca ultimele lui gânduri, ca nimanui nu îi va fi dor de el. Va fi un sarpe oarecare, ce într-o buna zi îsi va lasa pielea de sapre prin centrul orasului si nimeni, nici macar atunci nu o sa-l bage în seama.
"Domnisoara, un boboc? Domnisoara, un boboc?" te întreaba cu niste ochi negri milostivi dar totodata insitenti, Hari. Omul acesta, de vreo 60 de ani, înalt, uscat si saracacios îmbracat, vinde flori pe centrul orasului pentru a supravietui de pe o zi pe alta. Deja sunt 15 ani de când face aceasta meserie care nu-i face placere, dar pe care o accepta, pentru ca este singura la care are acces. Îl cheama Emilian Novac, dar pentru sibieni este pur si simplu Hari: "Hari mi se spune ca-s brunet, adica negru. Eu nu ma supar ca mi se zice asa, ma supar doar ca nu mi se cumpara marfa". În fiecare dimineata, Hari îsi face rost de florile-rebut-de la un vânzator din piata de la Teatru, pe care le cumpara la un pret si le da putin mai scumpe. Scumpe, vorba vine, caci doar la el gasesti firul de narcisa cu 50 de bani. Ziua se plimba pe strazi, intra în cafenele si restaurante si serveste fara insitenta marfa lui. Miros de gogosi pe stomacul gol Azi Hari sta pe o banca pe bulevardul Balcescu si tine între picioare o galeata de plastic verde, plina cu apa, în care are câtiva trandafiri.
Ce-i drept, acestia sunt putin ofiliti si lipsiti de gingasie, dar spera sa îi vinda. Pentru ca azi înca nu a mâncat. Si este deja opt seara. Dar se multumeste pentru moment cu mirosul din preajma gogseriei unde s-a oprit. Adulmeca mirosul gogosilor calde si priveste peste drum de el, unde, câtiva copii învata sa danseze cu un club sportiv pasi de cha cha cha. Daca nu cumperi si te uiti mai lung la el si la florile chinuite din galeata, Hari intra în vorba cu tine. O sa îti spuna lucruri socante, si poate o sa-l crezi nebun. Sau poate ca nu. "Eu n-am casa, n-am masa. Eu nu stiu ce e ala cearsaf, ce e aia o perna". "Sunt un handicapat", îmi repeta obsesiv Hari. Gesticuleaza non stop si vorbeste cu gura strânsa, de rusine sa nu i se vada gingiile. Dinti nu mai are decât vreo patru în partea de sus: "Eu nu i-am vândut ca alti cersetori, ci mi-au fost smulsi de serpii din Sibiu" îmi spune el trist (notiunea de sarpe, pe care tot mi-o repeta, reprezinta tot ce e rau si nociv si corupt si într-un fel sau altul terorist în lume.
"Domnisoara, un boboc? Domnisoara, un boboc?" te întreaba cu niste ochi negri milostivi dar totodata insitenti, Hari. Omul acesta, de vreo 60 de ani, înalt, uscat si saracacios îmbracat, vinde flori pe centrul orasului pentru a supravietui de pe o zi pe alta. Deja sunt 15 ani de când face aceasta meserie care nu-i face placere, dar pe care o accepta, pentru ca este singura la care are acces. Îl cheama Emilian Novac, dar pentru sibieni este pur si simplu Hari: "Hari mi se spune ca-s brunet, adica negru. Eu nu ma supar ca mi se zice asa, ma supar doar ca nu mi se cumpara marfa". În fiecare dimineata, Hari îsi face rost de florile-rebut-de la un vânzator din piata de la Teatru, pe care le cumpara la un pret si le da putin mai scumpe. Scumpe, vorba vine, caci doar la el gasesti firul de narcisa cu 50 de bani. Ziua se plimba pe strazi, intra în cafenele si restaurante si serveste fara insitenta marfa lui. Miros de gogosi pe stomacul gol Azi Hari sta pe o banca pe bulevardul Balcescu si tine între picioare o galeata de plastic verde, plina cu apa, în care are câtiva trandafiri.
Ce-i drept, acestia sunt putin ofiliti si lipsiti de gingasie, dar spera sa îi vinda. Pentru ca azi înca nu a mâncat. Si este deja opt seara. Dar se multumeste pentru moment cu mirosul din preajma gogseriei unde s-a oprit. Adulmeca mirosul gogosilor calde si priveste peste drum de el, unde, câtiva copii învata sa danseze cu un club sportiv pasi de cha cha cha. Daca nu cumperi si te uiti mai lung la el si la florile chinuite din galeata, Hari intra în vorba cu tine. O sa îti spuna lucruri socante, si poate o sa-l crezi nebun. Sau poate ca nu. "Eu n-am casa, n-am masa. Eu nu stiu ce e ala cearsaf, ce e aia o perna". "Sunt un handicapat", îmi repeta obsesiv Hari. Gesticuleaza non stop si vorbeste cu gura strânsa, de rusine sa nu i se vada gingiile. Dinti nu mai are decât vreo patru în partea de sus: "Eu nu i-am vândut ca alti cersetori, ci mi-au fost smulsi de serpii din Sibiu" îmi spune el trist (notiunea de sarpe, pe care tot mi-o repeta, reprezinta tot ce e rau si nociv si corupt si într-un fel sau altul terorist în lume.
Are o boala incurabila de care vorbeste fara teama: "Când am fost mic am luat-o. De unde, nimeni nu stie. Ai mei nu m-au dat la scoala pentru ca le era rusine iar ceilalti copii, daca nu fugeau de mine, ma bateau". Te previne de la începutul discutiei ca el are sida. Iar daca ramâi de vorba cu el, si dupa ce ti-a spus acest amanunt, va fi foarte fericit ca îl baga si pe el cineva în seama. Macar tu. Ca în evidenta Sibiului nu exista. Nu are buletin, locuinta, asigurare medicala. Iar pentru ca nu are acte, nu are acces la medicamente, la asistenta sociala, la nimic. Nimeni nu se leaga de el, nici macar politia comunitra în noptile în care Hari mai tine predici la luna despre bolile lui. Nu are decât flori în fiecare dimineata si câteva felii de pâine pâna la sfârsitul zilei în stomac, în cazul în care vinde ceva: "Eu n-am casa, n-am masa. Eu nu stiu ce e ala cearsaf, ce e aia o perna. Ce e un cutit, ce e o lingura. Eu manânc atât si cu mâinile", si îmi arata 4 cm de aer între doua degete de ale lui, negre, zbârcite si foarte subtiri.
Fericirea lui Hari: chistoacele de Viceroy si zâmbetul femelior Hari si-a pierdut sotia si cei doi copii din cauza saraciei, nu are bani si nu are prieteni. Cine ar avea nevoie de un vagabond si pe seadupra suferind? Cu toate acestea, Hari îsi ia fericirea din lucruri marunte: din chistoace de Viceroy gasite pe jos, sau când floarea vânduta de el aduce un zâmbet pe chipul unei femei: "Mari smechere si femeile astea, mai ales când tipa de bucurie. Niciodata nu stii daca mimeaza sau chiar sunt nebune"... Hari nu a mai tinut în brate o femeie de 20 ani, dar îi face pe alti sute de barbati sa-si strânga în brate iubitele, prietenele, sotiile. Floarea simbolica pe care o vinde, apropie oamenii. Dar pe el de cine îl apropie? Din pacate nu-l apropie de nimeni, dar Hari devine pur si simplu martorul tuturor cuplurilor din Sibiu care mai au un pic de romantism în ele. Cine mai cumpara azi flori, când poti sa i-o trimiti virtual pe mail?... "Nu stiu ce e internetul, probabil e un alt "sarpe" cu coada..." îmi spune Hari într-un moment de luciditate.
Caci când esti cu el, nu sti daca e ametit sau e treaz, daca e lucid sau viseaza. Caci el doarme în picioare, cu ochii deschisi, ca nu cumva, cineva sa îi fure marfa. Un an, o camasa Ma uit atenta la el: are o camasa verde, neagra la guler, pe care, o poarta de un an de zile. "Nu mai dau nimic jos de pe mine, ca odata mi-am lasat o geaca jos si mi-au furat-o cersetorii, de parca eu nu as fi de al lor". La mâna are un ceas cu o curelusa maro si la blugi o curea din piele, tot maro. Aceasta este avutia lui, plus galeata de plastic. Asa traieste Hari de pe o zi pe alta, doarme pe unde apuca, si mânânca din mila trecatorilor. Hari nu na întinde mâna goala sa cerseasca. Va avea mereu o floare la el, cât de pricajita si ofilita, dar nu va accepta sa primeasca ceva fara sa fii dat ceva în schimb. Tocmai de aceea este un cersetor cu o porecla, un individ, care doar crede ca este nebagat în seama de noi, trecatorii. Si chit ca nu ne aratam, dar gestul lui, "Domnisoara, un boboc?" ne bucura si ne face ziua mai senina.
Fericirea lui Hari: chistoacele de Viceroy si zâmbetul femelior Hari si-a pierdut sotia si cei doi copii din cauza saraciei, nu are bani si nu are prieteni. Cine ar avea nevoie de un vagabond si pe seadupra suferind? Cu toate acestea, Hari îsi ia fericirea din lucruri marunte: din chistoace de Viceroy gasite pe jos, sau când floarea vânduta de el aduce un zâmbet pe chipul unei femei: "Mari smechere si femeile astea, mai ales când tipa de bucurie. Niciodata nu stii daca mimeaza sau chiar sunt nebune"... Hari nu a mai tinut în brate o femeie de 20 ani, dar îi face pe alti sute de barbati sa-si strânga în brate iubitele, prietenele, sotiile. Floarea simbolica pe care o vinde, apropie oamenii. Dar pe el de cine îl apropie? Din pacate nu-l apropie de nimeni, dar Hari devine pur si simplu martorul tuturor cuplurilor din Sibiu care mai au un pic de romantism în ele. Cine mai cumpara azi flori, când poti sa i-o trimiti virtual pe mail?... "Nu stiu ce e internetul, probabil e un alt "sarpe" cu coada..." îmi spune Hari într-un moment de luciditate.
Caci când esti cu el, nu sti daca e ametit sau e treaz, daca e lucid sau viseaza. Caci el doarme în picioare, cu ochii deschisi, ca nu cumva, cineva sa îi fure marfa. Un an, o camasa Ma uit atenta la el: are o camasa verde, neagra la guler, pe care, o poarta de un an de zile. "Nu mai dau nimic jos de pe mine, ca odata mi-am lasat o geaca jos si mi-au furat-o cersetorii, de parca eu nu as fi de al lor". La mâna are un ceas cu o curelusa maro si la blugi o curea din piele, tot maro. Aceasta este avutia lui, plus galeata de plastic. Asa traieste Hari de pe o zi pe alta, doarme pe unde apuca, si mânânca din mila trecatorilor. Hari nu na întinde mâna goala sa cerseasca. Va avea mereu o floare la el, cât de pricajita si ofilita, dar nu va accepta sa primeasca ceva fara sa fii dat ceva în schimb. Tocmai de aceea este un cersetor cu o porecla, un individ, care doar crede ca este nebagat în seama de noi, trecatorii. Si chit ca nu ne aratam, dar gestul lui, "Domnisoara, un boboc?" ne bucura si ne face ziua mai senina.