Pete de Cerneala


M-am trezit pasind pe strazi strapunse de o ceata lipicioasa, enervanta, deliranta, incercand sa-mi potrivesc respiratia sub mirosul puternic de cerneala proaspat cazuta din ceruri. Din petele de cerneala s-au ridicat cladiri, conglomerate de cuvinte, cutremurandu-mi corpul odata cu strada de sub picioare, care a devenit un spatiu lung si constant. In spatele meu e o vale, un mijloc, un abis, o urma de dulceata si poate ceva firmituri de biscuiti, e un sfarsit, un inceput, e doar lipici. In dreapta cuvinte, in stanga alte cuvinte mazgalite aievea. In fata e orizontul, inecat si el in ceata, stapana ochiilor mei, pe care-l percep atat de insipid, conturat intr-o margine taioasa. Nu-l caut acum ca nu cumva sa-mi perforez degetele, ci mai degraba mai citesc, invat, traiesc, asezandu-ma pe un capat de virgula, undeva in mijlocul cuvintelor atat de vii si pline de emotii incat artistul lor, mizerabil si singur, nu mai trebuie mentionat. Mizerabil. Cuvantul acesta rasuna adesea in mine, ca un ecou perpetuu, lovind zidurile personalitatilor mele. Dar ii ador vibratiile, pentru ca dincolo de gustul amaraciunii, al pierderii valorilor morale, eu simt zvacniri de libertate. 


Singur. Imi place sa ma gandesc ca sunt singur, fiindca nu-mi place sa fug din calea singuratatii. O astept uneori cu bratele deschise, sa ma umple de nebunie, ca apoi sa fluier printre randuri. Intreaga mea viata e undeva printre randuri, necitita, ruginita de lacrimile ce s-au incapatanat sa cada. Mi-e bine asa cum sunt aici. Mai sus de cer inocenta si iubirea nu mai sunt suficiente, iar aici ele nici macar nu mai exista. Nu am sa ma urc pe scara ca sa ajung la nori, in locul unde se aduna mai degraba zapada in ghete decat corpuri ametite de sentimente. Pe strada diluata si pe cladirile creionate, sentimentele mi-au devenit complicate pete, litere, cuvinte, reflectari dubioase ce nu mai intalnesc alte priviri. Puncte, puncte, puncte. In decorul plin de puncte negre iar ma gasesc in intuneric, poate a mia oara de cand mi-am spart capul sa-mi scot teribilele amintiri de acolo, si altceva nu-mi mai ramane de facut decat sa-mi luminez cu o bricheta capatul de la o tigara si sa ma pornesc din loc, transformand virgula in punct, caci am devenit un artist de pete de cerneala, al unei carti ce nu va fi citita niciodata.