Deasupra tuturor, o roata ca dinalea din care facea bunicul fierar, 3 jocuri de noroc, 8 musterii, 4 fumatori, 2 sticle de suc aproape goale pe masa mea. Mult fum, muzica în surdina. Iata viata din fata mea. În spatele meu, garsoniere fara balcoane, putin mai mari ca o cutie de chibrite, cu haine agatate oricum, cu multe pompe funebre la parter... si gara de caramida. Parul meu murdar, mesejele jegoase si nesterse, capul meu greu, capul lor gol. În restaurantul „La mama” nu e ca la mama. E ca în iad. Iadul lumesc ce a coborât în apropierea garii „Burdujeni”. Adica Suceava pentru turisti. O tanti tine între picioarele ei (ascunse în ciorpai roz) o punga de rafie, cu patratele. Pipa însetata dintr-un Carpati, iar compania sa o tanti cu par scurt, la vreo 50 de ani, soarebe prelung 100 de Perfect Vodka. Eu... ma uit la ceas din 5 în 5 secunde, timpul e scarbos, lenes si plin de jeg aisa... Daca mai stau mult printre ei, o sa le preiau accentul, baticul, ticurile, visele, vizele, gândurile... Dar nu, nu vreau! Îmi ajunge „valiza” mea. Valiza mea e plina azi de împlinire. Atât de plina de mine, ca de restul mi-e sila.
Informatii despre Agentiile de Tractari Auto
Un numar de telefon al unei firme de tractari auto din Bucuresti iti poate fi de folos in numeroase situatii, de aceea este necesar sa te interesezi de cele mai bune servicii din acest domeniu oricand ai oportunitatea. Printre situatiile neprevazute care va pot impinge sa contactati o companie de tractari auto enumeram: accidentele grave, multele problem ce pot afecta structura vehicului dumneavoastra sau chair si vechimea anumitor piese. Cu toate acestea, exista si situatii previzibile ce va pot determina sa contactati o firma de tractari auto Bucuresti. Un exemplu concret este oferit de proprietarii vehiculelor aduse din strainatate.
Cand imi mai poate fi de folos o firma de tractari auto?
Dupa cum bine stiti, orice proprietar al unui vehicul strain are oportunitatea sa foloseasca trei numere provizorii, oferite de catre politie, pentru a circula pe strazile din Romania. Proprietarul poate sa circule cu vehiculul respectiv timp de 1 luna de zile pentru fiecare numar in parte. In acest timp, el trebuie sa ajunga la un sediu RAR pentru a intocmi cartea de identitate a vehicului. In cazul in care nu reuseste acest lucru in cele trei luni, va fi nevoit sa ceara ajutorul unei firme de tractari auto in Bucuresti pentru a deplasa vehicolul la sediul respectiv. Marile firme de tractari auto folosesc platforme special ce pot tracta aproape orice tip de autovehicul fara probleme.
Cum intocmesc firmele de tractari auto Bucuresti listele de preturi?
Ca si potential client, trebuie sa stii ca majoritatea companiilor de tractari auto Bucuresti practica aceleasi tarife pentru tractari auto. Exista trei game de autoturisme pentru care veti gasi preturi diferite. Prima gama, cea mica, include toate autovehiculele cu greutatea sub 1,2 tone. Cea de-a doua categorie este gama mijlocie, ce contine autovehiculele cu greutatea cuprinsa intre 1,2 si 1,5 tone. Ultima, si cea mai costisitoare categorie, este gama mare, in care putem gasi autovehiculele cu masa cuprinsa intre 1,5 si 2,5 tone. Atunci cand doriti sa tractari un autovehicul in afara Bucurestiului, pretul serviciului se va calcula in functie de kilometri parcursi.
Aceste aspecte sunt foarte importante si trebuiesc luate in considerare de toti cei care apeleaza la un serviciu professional de tractari auto. Cu toate acestea, trebuie sa fiti foarte atenti atunci cand alegeti compania cu care doriti sa lucrati, deoarece nu toate firmele detin toate accesoriile si uneltele necesare pentru a va transporta vehiculul in siguranta. Orice platforma de tractari auto trebuie fie echipata cu franghii si lanturi special create pentru a asigura transportul in siguranta la destinatia dorita. Acestea sunt cele mai important aspecte de care trebuie sa tineti cont atunci cand cautati o firma serioasa de tractari auto in Bucuresti.
Sa mai Fim si Buni!
Se spune ca cu cat imbatranesti devii mai constient ca nu esti vesnic si mai putin egoist. Si uite asa incepi sa dai una alta saracilor, un banut cersetorilor, un osic cateilor de pe strada si incepi sa realizezi ca cele mai frumoase cadouri si bucurii sunt cele pe care le faci, nu pe care le primesti. Am un mic proiect de suflet pentru a ajuta o fundatie care mi-a ramas la inima dupa ce am vizitat un adapost si am vazut cum lucreaza si cu cata daruire si rabdare le explica oamenilor importanta castrarii tutror animalelor insa despre acest lucru am sa va vorbesc in viitorul apropiat cand ma voi organiza cu un blogsale dedicat acestei cauze. Pana atunci vreau sa va prezint un ONG al unui bun prieten. A pornit de la ARAS (Asociatia Romana Anti Sida) cu programul Seara de Seara, a lucrat pentru ONU si acum si-a facut propiul ONG numit Carusel. Pe mine m-a uimit daruirea pe care am observat-o de-a lungul timpului a oamenilor implicati in aceste programe sociale. Trebuie sa fii tare si sa iti placa ceea ce faci fiindca lumea roz in care credeam ca traim are de fapt o parte foarte gri.
Ce face de fapt acest ONG? Carusel isi propune imbunatatirea calitatii vietii persoanelor consumatoare de droguri si alcool, celor care practica sexul comercial sau care au parteneri multipli, persoanelor care traiesc pe strada sau care provin din medii dezavantajate socio-economic, si a tuturor celor care sunt la risc de imbolnavire, marginalizare si excluziune sociala. Misiunea acestei asociatii este crearea unui mediu social activ, proactiv si reactiv in vederea promovarii si apararii drepturilor si libertatilor omului. Pe scurt ofera un ajutor tuturor acelora care au nevoie, chiar daca unii poate nici nu mai au glas sa il ceara sau nu mai au sperante ca ceva se mai poate schimba sau ca cineva le va intinde o mana de ajutor.
Va invit pe site-ul lor dragut carusel.org sa cititi despre proiectele pe care le deruleaza, despre campanii si de ce nu, poate contribuiti si cu donatii, oricat de mici sunt binevenite fiinca statul roman nu le ofera niciun ajutor, sau daca va doriti sa faceti ceva bun pentru altii in timpul liber puteti deveni voluntar. Si de asemenea, fiindca mi se pare un lucru demn de promovat, ar fi apreciat un share sau chiar sa spuneti mai departe pe retelele de socializare sau pe bloguri despre acest proiect, cu cat afla mai multa lume, cu atat sunt sanse sa contribuiti indirect la multe fapte bune si... chiar si asa se merita! Totusi viata are prioritate si toate fardurile si cosmeticele din lume nu inseamna nimic daca nu suntem buni si frumosi si pe interior.
Hidroizolarea cu Spuma Pulverizabila
Sistemele poliuretanice sunt produse ecologice de inalta performanta ce se folosesc la izolarea termica, fonica si in hidroizolatii. Spuma poliuretanica, denumita de obicei "spuma pulverizabila" are multe aplicatii si utilizari, cele mai comune fiind izolarea completa a casei, izolarea acoperisului, izolarea termica si hidro a halelor industriale... si lista poate continua. Spuma pulverizabila ofera o foarte buna valoare de izolare si elimina infiltrarea aerului. Asigura o bariera continua impotriva inflitrarii aerului sau a apei, motiv pentru care acest material este unul din cele mai eficiente pentru termo si hidroizolatii terase, izolatii complete sau pentru izolarea asterialelor. Spuma poliuretanica este un material eficient si economic.
Spuma cu celula deschisa este usoara si flexibila si pe langa faptul ca are o valoare R foarte buna, imbina si caracteristicile unei izolatii cu vata minerala sau thermofloc. Avantajul acesteui material spre deosebire de celalalte (thermofloc, vata minerala) il reprezinta faptul ca poate fi aplicata in orice loc, indiferent de lungime / latime, este mai usoara si totodata este un material mult mai bun atat pentru hidroizolatii terase cat si pentru termoizolatii acoperisuri. Avantajele oferite de spuma (orice tip) spre deosebire de celalalte materiale sunt urmatoarele: valoare R mare; izolare fonica; previne inflitrarea aerului sau a umezelii; este un material usor si rezistenta la varietatea conditiilor atmosferice.
Prin ce difera cele 2 tipuri de spuma? Spuma poliuretanica pulverizabila cu celula inchisa este superioara celei cu celula deschisa, printre primele beneficii numarandu-se o valoare R mai mare si o rezistenta mai ridicat la vaporii de apa sau la infiltrarea aerului. Ca dezavantaj am putea mentiona costul putin mai ridicat. Acum ca v-am facut o scurta prezentare a unuia din cele mai bune materiale pentru hidroizolatii terase si acoperisuri ramane la alegerea dumneavoastra sa achizitonati produsul potrivit. Iar daca sunteti in cautarea unei agentii ce se ocupa cu sistemele poliuretanice, nu-mi ramane decat sa va recomand firma Strike Cons, care intretine lucrari atat in Bucuresti cat si in alte regiuni ale tarii.
Hari si Florile Second Hand
Exista meserii pe care le faci din placere, le faci ca ti s-au impus într-o anumita conjuctura, le mostenesti de la familie sau pur si simplu le faci pentru ca altfel nu poti sa traiesti. Mereu ai nevoie de bani si de aceea, uneori închizi ochii si lucrezi ceea ce nu credeai ca vei fi vreodata în stare, te complaci în diverse meserii, sau pleci în cliseistica Spania pentru a te realiza. Dar ce face pentru a supravietui un om în România, trecut de 60 de ani, bolnav de sida, fara familie, fara casa si fara orice forma de venit pentru a trai de pe o zi pe alta?... Iata ca Hari, personajul nostru de azi, vinde flori la mâna a doua, daca îsi poate imagina cineva ca nu numai hainele sau mobilierul se poate vinde-cumpara "second hand". Viata de sarpe, asa cum si-o numeste el, e sumbra în orasul vivant, animat si plin de trecut si istorie. Simte ca nu mai are mult de tait si e trist, pentru ca nu are cui sa-i împartaseasca ultimele lui gânduri, ca nimanui nu îi va fi dor de el. Va fi un sarpe oarecare, ce într-o buna zi îsi va lasa pielea de sapre prin centrul orasului si nimeni, nici macar atunci nu o sa-l bage în seama.
"Domnisoara, un boboc? Domnisoara, un boboc?" te întreaba cu niste ochi negri milostivi dar totodata insitenti, Hari. Omul acesta, de vreo 60 de ani, înalt, uscat si saracacios îmbracat, vinde flori pe centrul orasului pentru a supravietui de pe o zi pe alta. Deja sunt 15 ani de când face aceasta meserie care nu-i face placere, dar pe care o accepta, pentru ca este singura la care are acces. Îl cheama Emilian Novac, dar pentru sibieni este pur si simplu Hari: "Hari mi se spune ca-s brunet, adica negru. Eu nu ma supar ca mi se zice asa, ma supar doar ca nu mi se cumpara marfa". În fiecare dimineata, Hari îsi face rost de florile-rebut-de la un vânzator din piata de la Teatru, pe care le cumpara la un pret si le da putin mai scumpe. Scumpe, vorba vine, caci doar la el gasesti firul de narcisa cu 50 de bani. Ziua se plimba pe strazi, intra în cafenele si restaurante si serveste fara insitenta marfa lui. Miros de gogosi pe stomacul gol Azi Hari sta pe o banca pe bulevardul Balcescu si tine între picioare o galeata de plastic verde, plina cu apa, în care are câtiva trandafiri.
Ce-i drept, acestia sunt putin ofiliti si lipsiti de gingasie, dar spera sa îi vinda. Pentru ca azi înca nu a mâncat. Si este deja opt seara. Dar se multumeste pentru moment cu mirosul din preajma gogseriei unde s-a oprit. Adulmeca mirosul gogosilor calde si priveste peste drum de el, unde, câtiva copii învata sa danseze cu un club sportiv pasi de cha cha cha. Daca nu cumperi si te uiti mai lung la el si la florile chinuite din galeata, Hari intra în vorba cu tine. O sa îti spuna lucruri socante, si poate o sa-l crezi nebun. Sau poate ca nu. "Eu n-am casa, n-am masa. Eu nu stiu ce e ala cearsaf, ce e aia o perna". "Sunt un handicapat", îmi repeta obsesiv Hari. Gesticuleaza non stop si vorbeste cu gura strânsa, de rusine sa nu i se vada gingiile. Dinti nu mai are decât vreo patru în partea de sus: "Eu nu i-am vândut ca alti cersetori, ci mi-au fost smulsi de serpii din Sibiu" îmi spune el trist (notiunea de sarpe, pe care tot mi-o repeta, reprezinta tot ce e rau si nociv si corupt si într-un fel sau altul terorist în lume.
"Domnisoara, un boboc? Domnisoara, un boboc?" te întreaba cu niste ochi negri milostivi dar totodata insitenti, Hari. Omul acesta, de vreo 60 de ani, înalt, uscat si saracacios îmbracat, vinde flori pe centrul orasului pentru a supravietui de pe o zi pe alta. Deja sunt 15 ani de când face aceasta meserie care nu-i face placere, dar pe care o accepta, pentru ca este singura la care are acces. Îl cheama Emilian Novac, dar pentru sibieni este pur si simplu Hari: "Hari mi se spune ca-s brunet, adica negru. Eu nu ma supar ca mi se zice asa, ma supar doar ca nu mi se cumpara marfa". În fiecare dimineata, Hari îsi face rost de florile-rebut-de la un vânzator din piata de la Teatru, pe care le cumpara la un pret si le da putin mai scumpe. Scumpe, vorba vine, caci doar la el gasesti firul de narcisa cu 50 de bani. Ziua se plimba pe strazi, intra în cafenele si restaurante si serveste fara insitenta marfa lui. Miros de gogosi pe stomacul gol Azi Hari sta pe o banca pe bulevardul Balcescu si tine între picioare o galeata de plastic verde, plina cu apa, în care are câtiva trandafiri.
Ce-i drept, acestia sunt putin ofiliti si lipsiti de gingasie, dar spera sa îi vinda. Pentru ca azi înca nu a mâncat. Si este deja opt seara. Dar se multumeste pentru moment cu mirosul din preajma gogseriei unde s-a oprit. Adulmeca mirosul gogosilor calde si priveste peste drum de el, unde, câtiva copii învata sa danseze cu un club sportiv pasi de cha cha cha. Daca nu cumperi si te uiti mai lung la el si la florile chinuite din galeata, Hari intra în vorba cu tine. O sa îti spuna lucruri socante, si poate o sa-l crezi nebun. Sau poate ca nu. "Eu n-am casa, n-am masa. Eu nu stiu ce e ala cearsaf, ce e aia o perna". "Sunt un handicapat", îmi repeta obsesiv Hari. Gesticuleaza non stop si vorbeste cu gura strânsa, de rusine sa nu i se vada gingiile. Dinti nu mai are decât vreo patru în partea de sus: "Eu nu i-am vândut ca alti cersetori, ci mi-au fost smulsi de serpii din Sibiu" îmi spune el trist (notiunea de sarpe, pe care tot mi-o repeta, reprezinta tot ce e rau si nociv si corupt si într-un fel sau altul terorist în lume.
Are o boala incurabila de care vorbeste fara teama: "Când am fost mic am luat-o. De unde, nimeni nu stie. Ai mei nu m-au dat la scoala pentru ca le era rusine iar ceilalti copii, daca nu fugeau de mine, ma bateau". Te previne de la începutul discutiei ca el are sida. Iar daca ramâi de vorba cu el, si dupa ce ti-a spus acest amanunt, va fi foarte fericit ca îl baga si pe el cineva în seama. Macar tu. Ca în evidenta Sibiului nu exista. Nu are buletin, locuinta, asigurare medicala. Iar pentru ca nu are acte, nu are acces la medicamente, la asistenta sociala, la nimic. Nimeni nu se leaga de el, nici macar politia comunitra în noptile în care Hari mai tine predici la luna despre bolile lui. Nu are decât flori în fiecare dimineata si câteva felii de pâine pâna la sfârsitul zilei în stomac, în cazul în care vinde ceva: "Eu n-am casa, n-am masa. Eu nu stiu ce e ala cearsaf, ce e aia o perna. Ce e un cutit, ce e o lingura. Eu manânc atât si cu mâinile", si îmi arata 4 cm de aer între doua degete de ale lui, negre, zbârcite si foarte subtiri.
Fericirea lui Hari: chistoacele de Viceroy si zâmbetul femelior Hari si-a pierdut sotia si cei doi copii din cauza saraciei, nu are bani si nu are prieteni. Cine ar avea nevoie de un vagabond si pe seadupra suferind? Cu toate acestea, Hari îsi ia fericirea din lucruri marunte: din chistoace de Viceroy gasite pe jos, sau când floarea vânduta de el aduce un zâmbet pe chipul unei femei: "Mari smechere si femeile astea, mai ales când tipa de bucurie. Niciodata nu stii daca mimeaza sau chiar sunt nebune"... Hari nu a mai tinut în brate o femeie de 20 ani, dar îi face pe alti sute de barbati sa-si strânga în brate iubitele, prietenele, sotiile. Floarea simbolica pe care o vinde, apropie oamenii. Dar pe el de cine îl apropie? Din pacate nu-l apropie de nimeni, dar Hari devine pur si simplu martorul tuturor cuplurilor din Sibiu care mai au un pic de romantism în ele. Cine mai cumpara azi flori, când poti sa i-o trimiti virtual pe mail?... "Nu stiu ce e internetul, probabil e un alt "sarpe" cu coada..." îmi spune Hari într-un moment de luciditate.
Caci când esti cu el, nu sti daca e ametit sau e treaz, daca e lucid sau viseaza. Caci el doarme în picioare, cu ochii deschisi, ca nu cumva, cineva sa îi fure marfa. Un an, o camasa Ma uit atenta la el: are o camasa verde, neagra la guler, pe care, o poarta de un an de zile. "Nu mai dau nimic jos de pe mine, ca odata mi-am lasat o geaca jos si mi-au furat-o cersetorii, de parca eu nu as fi de al lor". La mâna are un ceas cu o curelusa maro si la blugi o curea din piele, tot maro. Aceasta este avutia lui, plus galeata de plastic. Asa traieste Hari de pe o zi pe alta, doarme pe unde apuca, si mânânca din mila trecatorilor. Hari nu na întinde mâna goala sa cerseasca. Va avea mereu o floare la el, cât de pricajita si ofilita, dar nu va accepta sa primeasca ceva fara sa fii dat ceva în schimb. Tocmai de aceea este un cersetor cu o porecla, un individ, care doar crede ca este nebagat în seama de noi, trecatorii. Si chit ca nu ne aratam, dar gestul lui, "Domnisoara, un boboc?" ne bucura si ne face ziua mai senina.
Fericirea lui Hari: chistoacele de Viceroy si zâmbetul femelior Hari si-a pierdut sotia si cei doi copii din cauza saraciei, nu are bani si nu are prieteni. Cine ar avea nevoie de un vagabond si pe seadupra suferind? Cu toate acestea, Hari îsi ia fericirea din lucruri marunte: din chistoace de Viceroy gasite pe jos, sau când floarea vânduta de el aduce un zâmbet pe chipul unei femei: "Mari smechere si femeile astea, mai ales când tipa de bucurie. Niciodata nu stii daca mimeaza sau chiar sunt nebune"... Hari nu a mai tinut în brate o femeie de 20 ani, dar îi face pe alti sute de barbati sa-si strânga în brate iubitele, prietenele, sotiile. Floarea simbolica pe care o vinde, apropie oamenii. Dar pe el de cine îl apropie? Din pacate nu-l apropie de nimeni, dar Hari devine pur si simplu martorul tuturor cuplurilor din Sibiu care mai au un pic de romantism în ele. Cine mai cumpara azi flori, când poti sa i-o trimiti virtual pe mail?... "Nu stiu ce e internetul, probabil e un alt "sarpe" cu coada..." îmi spune Hari într-un moment de luciditate.
Caci când esti cu el, nu sti daca e ametit sau e treaz, daca e lucid sau viseaza. Caci el doarme în picioare, cu ochii deschisi, ca nu cumva, cineva sa îi fure marfa. Un an, o camasa Ma uit atenta la el: are o camasa verde, neagra la guler, pe care, o poarta de un an de zile. "Nu mai dau nimic jos de pe mine, ca odata mi-am lasat o geaca jos si mi-au furat-o cersetorii, de parca eu nu as fi de al lor". La mâna are un ceas cu o curelusa maro si la blugi o curea din piele, tot maro. Aceasta este avutia lui, plus galeata de plastic. Asa traieste Hari de pe o zi pe alta, doarme pe unde apuca, si mânânca din mila trecatorilor. Hari nu na întinde mâna goala sa cerseasca. Va avea mereu o floare la el, cât de pricajita si ofilita, dar nu va accepta sa primeasca ceva fara sa fii dat ceva în schimb. Tocmai de aceea este un cersetor cu o porecla, un individ, care doar crede ca este nebagat în seama de noi, trecatorii. Si chit ca nu ne aratam, dar gestul lui, "Domnisoara, un boboc?" ne bucura si ne face ziua mai senina.
Masinuta
Mi-am luat masina. Dupa vreo 37 de ani in care am considerat
ca nu e necesar, mi-am luat permisul auto. Dupa alti 8 ani, in care am sofat
doar de doua ori, a doua oara cu o magistrala tamponare cu o masina parcata,
mi-am luat un Twingo... De fapt, m-am pricopsit cu el , fiind mai mult daruit de un
amic, care il tinea pentru piese. Nu a fost dragoste la prima vedere caci simteam ca am o
adevarata fobie de sofat dar mereu auzind de la toata lumea: “Nu pot sa cred!”
am zis sa bifez si asta in viata mea. Masina arata jalnic caci statuse afara aproape doi ani, iar
proprietarul ii mai lua cate o piesa atunci cand avea nevoie. Cu toata
strangerea de inima, gandindu-ma la responsabilitatea sofatului, simteam ca
trebuia sa-i redau viata de dinainte de a fi trasa pe dreapta, asteptand sa fie
dezmembrata. Era ca o fiinta, care avea ceva probleme de sanatate iar eu ma
simteam dator sa o fac sa zburde iar plina de energie pe sosele patriei si mai
voiam sa fiu si-n trendul topului 10 pasiuni pentru barbati puternici acolo
unde una din pasiuni era colectionarea de masini vechi!
Eu zic ca e un inceput bun. Vehiculul era de prin ’97 si
parea a fi o masinuta pentru copii sau o masinuta cu pedale caci observ ca nici
baterie nu are... Intru pe un site de produse pentru copii si vad ca sunt
vehicule electrice: atv-uri, kart-uri, masinute electrice cu acumulatori
mai performante decat noua mea achizitie! Cred ca prind si o viteza mai mare
caci a mea, dupa cum am mai spus nici baterie nu avea. Asa miniona, neagra, prafuita si plina de frunze era ca un
miniexcavator adus de pe un santier de constructii... Ma opresc sa o mai fac de
ras si sper sa o fac sa arate ca un vehicul demn de indemanarea mea de sofer. Gandesc
ca nu e cea mai potrivita paralela caci stiu ca am doua maini stangi ”dibace”
si doar doua picioare in conditiile in care sunt trei pedale... “Viata e complexa!” imi zic si trec, zi dupa zi, la refacerea
functionalitatii si a imaginii varfului de tehnologie auto frantuzesti din anii
’90. Printre picaturi imi iau si ore de sofat la o scoala de soferi. Se pare ca
totusi sunt bun caci evit doua tamponari usoare si un preinfarct al
instructorului, pe care il aud ca-mi spune cu usurare dupa sedinta de tortura
pe care i-am dat-o: “ Esti un elev de nota... (suspans, ochii mariti, se aud
tobele care prelungesc starea de tensiune)... sapte!”. Rasuflu usurat si-n mintea
mea ma consider atat de bun, incat spiritul meu de samurai ma anunta ca de
maine voi sofa singur! Totusi, noaptea fiind un sfetnic bun, imi sun un prieten
dispus sa ma sfatuiasca si sa suporte calvarul stilului meu de sofat apropiat
de cel al unui kamikaze pornit in misiune!
Ma urc la volan si urmez ritualul: scaun, oglinzi, centura.
Imi ies toate excelent, mai putin plecarea! Amicul pare exasperat, dar imi spun
ca mi se pare caci ma gandesc ca nici nu am plecat de pe loc. In sfarsit pornim, dupa un sfert de ora de zdruncinaturi si
de explicatii si de o parte si de alta. Incet, circa 5 km/ora, reusesc sa-mi
salut toti vecinii din bloc, care grabindu-se la munca mi se parea ca trec in
viteze ametitoare pe langa mine... Uraaa, inving inertia! Cateodata, mi se pare
ca si gravitatia si sper sa nu ating prea multe G-uri! In sfarsit, reusesc, zi de zi, sa-mi cladesc increderea in
sofat si chiar si pasiunea pentru masinuta mea! Nemaidepinzand de nimeni, imi iau familia si cu catel (un
bichon havanez, ce raspunde la numele de Toby), cu purcel (transat, numai
fleicute), ne deplasam fericiti la padure. Liniste. Admir vehiculul ce m-a adus in sanul naturii si-l aseman
cu o masinuta electrica cu acumulatori. Deh, the next level... Din zare se apropie
un ritm de”... Ca la Amsterdam!” Woops! Trebuie sa plecam! Incep sa ma indragostesc de
masinuta mea!
Maidanezii
Dintotdeauna s-a stiut ca, ceea ce-ti este interzis, te incita si mai mult sa faci. Facand analogia, stai si te gandesti de ce, mereu apar legi noi si noi. In curand, va fi interzis prin lege sa respiri si atunci, sa vezi ce vom sta toti pe la colturi pentru o gura de aer... si sa vezi adrenalina dracului. E o chestie pe care n-am inteles-o in ceea ce priveste chestia asta cu evolutia asta. Evoluam pana ce ne stricam de tot... Anyway, stateam zilele trecute si ma gandeam la taraboiul asta cu eutanasiatul cainilor vagabonzi de pe strazile marilor orase romanesti. Taberele sunt impartite in doua, foarte clar. Aia care vor cu orice pret ca maidanezii sa dispara de pe strazi, si cei ce militeaza pentru drepturile saracelor fiinte, neajutorate. Si ma uitam la militantii astia, fiinte dintre cele mai ciudate. Si-am mai vorbit io despre o chestie d-asta intr-un articol mai vechi, in care vorbeam despre clisee. Nu-i vezi si pe ei niste oameni normali (normali din punct de vedere al majoritatii). Fie-s imbracati nu-stiu-cum, fie vorbesc nu-stiu-cum, fie au trei ochi si tot asa. Dar, nu despre ei vorbesc aici. Din punctu' meu de vedere, chestia cu maidanezii e simpla: asa cum in natura, fiecare fiinta are instinctul ala de supravietuitor sau cum s-o numi de, atunci cand este atacata, riposteaza, cam la fel ar putea fi si in cazul nostru.
Vine javra, te musca, ajungi pe la urgente, se lasa cu copci sau mai-stiu-eu-ce, dar, dupa ce-ai terminat, te duci frumos si-i dai jogodiei in cap. Sa crape! S-a dat la tine, adio! Si sa intre in vigoare si legea cu eutanasierea, pentru ca, la un moment dat, tot tinandu-i in brate, cainii vor ajunge sa fie mai numerosi decat oamenii. Si cu toata exagerarea de rigoare, nu e bine deloc. Evident, exista clasicul schimb de replici dintre tabere. Unii vin cu "sunt si ele fiinte si au drepturi ca noi si, n-au nicio vina pentru faptul ca nu pot sa vorbeasca...", in timp ce ceilalti vin cu "sa te vedem ce faci atunci cand o javra te va musca pe tine sau pe copilul tau". Eu unu', vorbesc din perspectiva omului muscat de un caine. Martore imi sunt cicatricile de pe ambele maini cu care voi trai toata viata. Si nu, nu m-am dus dupa sa-i dau javrei una in cap, pentru ca m-a muscat din vina mea... n-are cainele vina ca nu suporta mirosul de alcool. Dar, daca ma musca din senin, sa fii sigur ca, a doua zi, lupu' nu mai traia. Atat timp cat sunt pasnici, ar trebui lasati in pace cainii comunitari. Dar, in clipa in care au devenit violenti, mai ales din senin, atunci ar trebui exterminati. Totodata, inmultirea lor trebuie controlata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)