Universul Lucrurilor din Univers


Daca tot universul ar fi o singura capsula care s-ar dilata cu puterea aburilor din timpul revolutiei industriale, cel mai probil oamenii n-ar intelege nimic din imensitatea lui. Nu ca acum ar intelege mai multe, dar pur si simplu coerenta universului este departe de a fi integrata pe o cale simpla, inteligibila gandirii umane. Podurile arse intre constiinta noastra si constiinta universala nu vor putea fi repuse in functiune niciodata. In momentul in care ne-am pierdut nemurirea, am pierdut absolut totul, inclusiv pe noi insine. Practic, in momentul de fata universul este ca un ocean in care noi ne regasim ca simplii inotatori amatori lipsiti de orice speranta de a vedea tarmul in viitorul apropiat. Nu stim de unde venim si nici macar nu stim unde ne ducem, iar acest lucru ne macina in mod constant fara sa ne lase nicio farama de calm. 


Avem prea putine si in acelasi timp prea multe lucruri de pierdut. Cert este ca niciodata nu vom stii ce avem pana in momentul in care vom pierde acel lucru. Practic, pierderea este ceea ce oficializeaza lucrurile intr-un final. Pierderea lor ne face sa le recunoastem existenta si importanta lor in viata noastra deopotriva. Nu stiu ce sa mai spun legat despre acest subiect, decat ca lipsa lui de coerenta este de fapt ceea ce sublinieaza ideea principala de la care am plecat. In orice caz, universul contorizeaza intr-un anumit fel toate actiunile noastre, dar problema este ca face acest lucru nu in mod individual, ci la gramada pentru toata lumea laolalta. Cu alte cuvinte, nimic nu se castiga, totul se pierde.

Importanta Calatoriilor in Viata Fiecaruia


Chiar daca planificarea unei calatorii bine-dispune intodeauna si indiferent de varsta, ea este mai mult decat un simplu motiv de bucurie, reprezentand pentru fiecare, in mod constient sau nu, o gura de aer proaspat, o evadare din rutina obositoare ce distruge dar si o lectie frumoasa de cultura. Din orice mica vacanta va veti intoarce mai bine dispusi, odihniti, cu mai multa rabdare pentru luarea deciziilor importante si totodata cu o cultura generala mult mai vasta, experiente interesante, care fie va pot fi de folos cand va asteptati mai putin fie pot forma o amintire placuta. Deasemenea dintr-o destinatie de vacanta petrecuta in sanul a cu totul alta cultura va puteti intoarce mai intelepti sau cu diverse alte principii mai bune. Calatoriile de vacanta cu aceste avantaje de necontestat pe care le prezinta sunt extrem de benefice si copiilor sau adolescentilor, invatandu-i multe lucruri noi, stimulandu-le creativitatea, curiozitatea, spiritul de aventura si nu in ultimul rand modelandu-i in persoane mai intelegatoare cu lucrurile diferite de cultura proprie, religia sau educatia primita in tara natala.


Tocmai din aceste motive, nici dumneavoastra si nici copiilor nu ar trebui sa va lipseasca macar o vacanta pe an intr-un loc cu totul altfel. Poate unele persoane critice o vor considera un moft, dar cu siguranta efortul pe care il faceti pentru a putea beneficia de un sejur departe de tara va fi rasplatit in zeci de feluri de la distractie pana la invataturi. Chiar si din punct de vedere al psihicului vacantele sunt obligatorii spun specialistii, deoarece traind in rutina si fiind zilnic inconjurati de probleme presante, de la un anumit punct in sus, organismul poate ceda in orice moment. Daca ati ajuns intr-un punct de epuizare fizica si psihica, fie puteti cadea intr-o depresie adanca si nu veti mai putea sa va ocupati de job sau familie, fie puteti dezvolta diverse boli periculoase ce au ca si cauza nivelul ridicat al stresului. Si in situatiile acestea o vacanta, atunci cand simtit ca evenimentele va depasesc, este ideala fiind pauza pe care corpul si mintea o impun pentru ca apoi sa poata functiona in continuare, normal.

De ce Romanii Preferau vremea Comunismul


Conform unor serii de studii datand inca din anul 1932 privind modul in care creierul uman functioneaza, un grup de cercetatori au facut public un nou studiu conform caruia foarte multi oameni din diferite culturi sufera de fenomaneul FAB (fading affect bias). Mai exact, FAB inseamna ca emotiile negative traite dispar mai repede din amintirea unei persoane decat cele pozitive. Stiudiul a fot realizat pe un esantion de 562 de persoane din diferite grupuri ale lumii, de la studenti din Ghana pana la pensionari germani rugati sa si aminteasca despre Caderea Zidului Berlinului. Fiecare dintre participanti a fost rugat sa isi aminteasca evenimente traite in trecutul indepartat, atat bune cat si rele, apoi sa le acorde cate doua note: prima pentru ceea ce au resimtit atunci si a doua pentru ceea ce resimt acum, la amintirea acelor situatii. 


Rezultatele acestui studiu au confirmat ca toate grupurile sufereau de FAB, emotiile negative fiind mult mai vag reamintite decat cele pozitive ce s-au pastrat vii in aminirea oricui. Descoperire importanta este si faptul ca acest lucru nu se intampla din cauza varstei ci este in natura umana oricand indiferent de varsta, rasa, popor, etc. Concluzia finala este ca omul, in mod inconstient printr-un intreg si complex proces cognitiv, pentru a-si proteja buna-starea mentala, pentru a reusi intodeauna sa depaseasca un eveniment tragic dar si pentru a se adapta noilor situatii, tinde sa puna intr-o perspectiva ceva mai "roz" tragediile, acest fapt usurandu-i existenta. Acest fenomen FAB este prezent si la romani, in special la cei ce au trait pe vremea comunismului si sustin ca era mai bine atunci decat acum. Ei nu-si mai amintesc la aceeasi intensitate relele si lipsurile traite in acea perioada dar le resimt la intensitate maxima pe cele din prezent, efectuand astfel o comparatie gresita.

Izolatiile cu Spuma Poliuretanica


Probabil ati mai auzit de izolatiile cu spuma poliuretanica insa nestiind foarte bine la ce se refera ele nu le ati acordat prea multa atentie desi, ar fi timpul sa o faceti, mai ales daca locuiti la casa, iar grija izolatiei locuintei va revine intr-u totul, neavand nicio sansa sa fie subventionata de stat, primarie sau alte institutii. Ce este cel mai important de stiut in ceea ce priveste izolatiile cu spuma poliuretanica, este faptul ca aceasta reprezinta una dintre metodele cele mai bune de izolare atat din punct de vedere al capacitaii de izolare etansa cat si din punct de vedere al aderentei, foarte crescuta indiferent de suprafetele verticale, orizontale sau oblice pe care este aplicata. Cu ajutorul spumei poliuretanice va puteti izola casa termic, fonic sau hidro-ignifug fiind astfel protejati impotriva oricaruia dintre acesti agenti distructivi ce v-ar putea afecta locuinta.

In cazul in care sunteti interesati de astfel de izolatii si casa deja este construita fara a avea o izolatie integrata in structura, puteti apela la o firma din domeniu, iar in functie de nevoile de izolatie/protectie de care aveti nevoie, spuma poliuretanica se poate aplica oricand, pe exterior sau interior, ea avand o mare capacitate, asa cum spuneam mai sus, de a se „prinde” de orice fel de suprafata. Alegeti sa aveti o casa izolata din toate punctele de vedere iar acest lucru se va reflecta in primul rand in confortul de care va veti bucura zi de zi, in siguranta pe care o aveti si nu in ultimul rand in economie, deoarece orice incapere, odata izolata va pastra mult mai bine caldura in interiorul sau pe timp de iarna sau racoarea pe timp de vara, acest lucru traducandu-se in facturi mai mici la gaze si energie electrica, o economie ravnita de oricine.

Nu numai Oamenii de la Charlie Hebdo au Murit!


Atentatul islamic asupra redactiei revistei de umor Charlie Hebdo a produs un mare soc in Europa si nu numai, subiectul fiind intens dezbatut atat de cei avizati cat si de cei neavizati ce doreau numai sa isi exprime punctul de vedere sau revolta. In ceea ce priveste parerile, in mod evident, o asemenea intamplare tragica a atras dupa sine si o multime de reactii atat din partea presei cat si din partea politicienilor, cu totii incercand sa fie solidari cu familiile celor decedati in atentat, sa gaseasca si pedepseasca vinovatii. Nimic nu ar fi gresit pana in momentul de fata daca toata intamplarea nu ar fi capatat proportii apocaliptice si nu ar fi dat tonul atator certuri contradictorii atat la nivel restrans cat si la nivel inalt, intre tari. Ce mai este deasemenea foarte suparator, fara a fi lipsit vreo clipa de un sentiment pronuntat de compasiune pentru familiile celor morti in atentatul respectiv, este faptul ca, in acelasi timp cu evenimentul Charlie Hebdo de la Paris, a mai avut loc unul, de o importanta cel putin la fel de mare, soldat cu mult mai multi morti, eveniment ce, nici macar nu a fost mentionat de toata presa internationala.

Charlie Hebdo - Tout est pardonne

Evenimentul despre care vorbesc este cel petrecut in Nigeria unde islamistii Boko Haram au ucis peste 2.000 de persoane nevinovate, in cea mai mare parte batrani, copii si femei ce nu au apucat sa fuga din calea lor atunci cand au intrat in provincia Baga pentru a o "cuceri". Din pacate ei nu proveneau dintr-o tara importanta precum Franta, iar mass-media nu a considerat ca merita omagiile intregii lumi, la fel ca cei patru caricaturisti ai revistei Charlie Hebdo. Nu stiu daca sunteti la curent si cu acest eveniment, tocmai pentru ca nu s-a facut mare zarva pe tema sa, insa as fi curios sa aflu ce parere aveti despre manipularea facuta de mass media si felul in care, daca isi doreste, ne poate atrage tuturor atentia catre un punct, in timp ce lumea se destrama intr-un altul. Personal mi se pare ingrijoratoare puterea pe care televiziunile, ziarele si radioul o are asupra lumii si la fel de ingrijoratoare usurinta cu care pot fi distrase intregi natiuni de la adevarata realitate.

Alegerea Corecta a unui Laptop


Atunci cand laptopul de acasa a devenit mult prea lent pentru a mai putea lucra pe el, urmeaza categoric un plan de investitie intr-unul nou, care sa mearga fara probleme, sa aiba o autonomie mare a bateriei si daca tot il reinnoiti, sa fie cu mult mai performant. Cu toate ca stiti cu totii detaliile acestea, in momentul achizitiei, foarte multa lume, alege gresit pentru ca in fata rafturilor magazinelor IT&C sau chiar comandand din fata calculatorului, lasa de-o parte performantele de care avea nevoie din partea aparatelor, in cazul nostru a laptopurilor, concentrandu-se foarte mult asupra pretului. Cu toate ca bugetul a fost stabilit inca de acasa, in momentul achizitiei suntem cu totii, se pare, din ce in ce mai tentati sa facem un compromis pentru a mai ramane totusi cu ceva bani. Masura in care acest lucru este gresit este una destul de mare si da dovada ca bugetul disponibil nu a fost stabilit corect inca de la inceput. Pentru a nu mai pati asa ceva, mai ales in cazul achizitiilor scumpe ce se fac o data la cativa ani, va trebui in primul rand sa optati pentru a plati pe produse o suma de bani pe care vi-o permiteti fara doar si poate, o suma din care nu va asteptati sa mai ramana nimic, avand separat bani pentru alte cumparaturi.

Nu stabiliti ca buget pentru laptop toti banii din casa, caci inevitabil va veti gandi ca apoi ramaneti lefteri si veti fi tentati sa mergeti spre ceva mai ieftin si implicit mai slab calitativ. Mai bine asteptati inca un salariu decat sa faceti un compromis de calitate! Si pentru ca am insistat pe calitatea produsului pe care urmeaza sa il cumparati, din acest punct de vedere, inainte de a cumpara un laptop va trebui sa-i studiati atent proprietatile si sa il alegeti cu o diagonala suficient de mare atat pentru lucru cat si pentru vizionat filme (daca obisnuiti), un tip de ecran led care nu oboseste ochii, o placa video performanta pentru lucru insa si pentru eventuale jocuri, o rezolutie cat mai buna, un tip de procesor performant, o memorie cu capacitate ram peste 3gb, de unitatea de stocare hdd care, cu cat este mai mare cu atat mai bine, fara a uita bineinteles nici de greutatea laptopului, mai ales daca il folositi atat acasa cat si la servici. Luati in calcul toate aceste detalii si in functie de nevoile pe care le aveti de la un laptop, precum si in functie de cel avut in momentul de fata, care obligatoriu trebuie sa fie la final mai slab decat cel nou, alegeti un model ce corespunde din toate punctele de vedere cu pretentiile si cu bugetul disponibil.

Dezastre ce Pandesc Omenirea


O multime de amenintari pandesc intreaga planeta Pamant conform specialistilor, amenintari ce, daca se concretizeaza, populatia va fi drastic afectata si poate, chiar redusa daca nu se iau urgent masuri pentru a indrepta macar putin din toate cele distruse de om de-alungul anilor. Conform Business Insider urmatoarele dezastre sunt in top 5 ca posibilitate de a avea loc pana in anul 2050: Exod - Desi in ultima suta de ani clima s-a incalzit cu doar un grad, temperatura medie a inceput sa creasca ingrijorator, iar daca se ajunge la o incalzire a temperaturii medii cu trei grade, aceasta schimbare va avea ca rezultat refugierea climatica a peste 600 de milioane de oameni, 200 dintre ei numai pana in anul 2050. Imaginati-va ce s-ar intampla cu toate regiunile plantei ce deja sunt extra populate. Inundatii - Tot din cauza incalzirii globale, a apei ce se dilata termic si a dezghetarii calotei glaciare nivelul apelor de coasta este la un nivel alarmant ce creste pe zi ce trece. Din secolul XIX pana astazi de exemplu, riscul unei maree de furtuna care sa inunde si distruga definitiv Statele Unite a crescut de 20 de ori.


Foamete - Recoltele slabe si numarul populatiei aflat in crestere poate avea ca rezultat foametea in special in America de Sud, Africa si Asia. Pentru a evita acest lucru, productia de alimente ar trebui sa creasca cu 60%, fapt putin probabil deoarece recoltele de grau si orez sunt deja in scadere incontrolabila la nivel mondial. Boli infectioase - Poate ati crede ca tehnologia va scapa omenirea de pericolul bolilor, insa nu este deloc asa. Temperaturile ridicate, precipitatiile, umezeala favorizeaza raspandirea insectelor, cele mai cunoscute purtatoare de boli contagioase. Un prim pericol la acest capitol il reprezinta o boala tropicala, boala oaselor rupte, ce este transmisa de tantari. Numarul imbolnavirilor a crescut de mai mult de 30 de ori in ultimii 50 de ani iar zonele in care a fost depistata boala nu sunt restranse (100 de tari printre care si Franta sau Croatia). Razboi - Probabil nu aveti notiunea de razboi decat din filme sau documentare, insa razboaiele inca pot afecta umanitatea datorita neintelegerilor politice si a dorintei de afirmare si impunere a anumitor state. Exista sanse crescute ale izbucnirii razboaielor, atat cibernetice cat si conventionale (avand in vedere ca bomba nucleara inca reprezinta o adevarata amenintare la adresa oricarui stat).