Cuscra


Specific unei societati traditionale, apelativul "cuscra" ne eticheteaza. Toata lumea stie ce inseamna, la ce grad de rudenie se refera. Apelarea cu acest nume arata increderea in acest statut, si in nimic altceva, ca element de identificare a persoanei, nu este avocata, nu este invatatoare, nu este mentor, mama, soferita sau free lancer. Nu. Este o Cuscra. Societatile traditionale se bazeaza pe rude si inrudire. Totul se leaga, porneste si se defineste prin apartenenta persoanei la o familie. Omul nu este profesionist in ceva si nici ingaduitul norocos al unei existente oblomoviste. Nu. El este fiul cuiva, finul cuiva, tatal, socrul, cuscrul, cumatrul, unchiul cuiva. Nu am depasit stadiul de societate traditionala si suntem mandri de asta. Nimic mai misto si mai norocos in viata decat sa ai un var, un frate, un cuscru, un nas, pe cineva de sunat, pentru o rezolvare. In Codul Bunelor Maniere astazi, Aurelia Marinescu ne invata ca atunci cand o prezentam pe mama sotiei fiului, sa nu spunem "V-o prezint pe cuscra mea", ci "V-o prezint pe doamna X, mama sotiei fiului meu". Tot asa cum, atunci cand vorbim cu ea, nu ii spunem "Cuscra", ci "Doamna X" sau sa ii rostim prenumele, dupa gradul de apropiere stabilit. Dar astea-s doar niste reguli. La noi nu este pe baza de reguli, nu a fost niciodata, ci pe baza de pus tara la cale la tigara si cafea. Ca-ntre cuscre.