O întrebare adresată involuntar Eului nostru e ”Ce este moartea?”. Ei bine Will Self s-a angajat ca ghid către necunoscut pentru cititor, prezentându-i, într-o manieră ciudată şi ”plină de fum”, moartea, prin intermediul unei evreice pe nume Lili Bloom, o femeie comună dintr-o familie mediocră, ce locuieşte în Londra. Întreg romanul e o operă împletită din mult umor negru, o ironie sadică aş putea spune, din când în când ceva seriozitate şi multă, dar multă, imaginaţie! Aş putea spune că e o carte oarecare, pe lângă care ”treci fără să o observi”, iar dacă o citeşti îţi lasă un gust amar, datorită felului de exprimare direct, cu acele cuvinte de la periferia oraşului, o carte plină de jargonul clasei mijlocii, de comportamentul isteric şi depresiv al narcomanilor (fiica mică a lui Lily) mereu în contrast cu viaţa ordonată a clasei superioare (fiica mare a lui Lily, Charlie).
O experienţă a morţii văzută, sau mai bine zis nevăzută de fumul gros de ţigară ce te învăluie, de mirosul cadavrelor mutilate, sau viziunea feţilor morţi în pântecul femeii. Un roman care te şochează prin ”libertatea sa de exprimare, o libertate abuzată de autor, de aceea cartea ar deveni nerecomandată celor slabi de inimă! Dar nu prin asta m-a impresionat autorul ci prin faptul că, prin prisma lui Lily, vezi moartea ca o continuare a vieţii, cu aceleaşi diferenţe de clase sociale, cu aceleaşi drăcii de taxe şi impozite, plină de fum de ţigară şi de droguri, însă cu un corp mai ”subtil”, care e imun la atingeri, boli, emoţii, imun la tot ce era vulnerabil în timpul vieţii. Aşadar, acest corp te obligă practic să faci absolut tot ce nu ai făcut în viaţa reală, pentru a nu fi devorat de indiferenţă şi plictis. Ar merge foarte bine un ”carpe diem” aici însă cine ar fi crezut că apuc ziua în care voi zice că vreau să-mi trăiesc moartea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu