L-am gasit intr-o zi pe la amiaza, pe o strada din apropierea casei mele. Nu mai vazusem in viata mea unu adevarat vreodata. Era din colaje de ziare si hartii creponate, foarte colorat si cu doi ochi uriasi in partile laterale. Nu era mare. Cativa centimetri de-a lungul si de-a latul, sub forma literei V. Si era atat de frumos! Parea a fi o pasare lovita, cazuta de undeva. Avea cu aripile sifonate si calcate de nepasatori. Cum de nu l-a gasit nimeni pana acum? Pe ochii lui negri avea doua picaturi de roua, mi se pareau ca-s vii. L-am luat in brate cu grija. Avea atasat de el o ata lunga. Cine stie din ce maini zburase, cine stie cu ce vant s-a imprietenit el! Oare a fugit, sau a fost scapat din greseala? La asta m-am gandit tot drumul cat l-am dus spre casa. L-am ascuns sub geaca si-l tineam cu mainile cu grija, sa nu-l sifonez si mai tare. Mi-era teama ca undeva, o fetita poate plange dupa el si-l cauta disperata. A inceput sa ma mustre constiinta ca l-am luat din locul in care l-am gasit. Apoi, mi-am spus: ii refac aripile sifonate si apoi il duc înpoi. Sau sa pun afise prin oras "gasit zmeu de hartie".
Acasa, l-am pus pe un dulap si m-am uitat mult la el, ca la o piesa de muzeu. Pasare, jucarie, inventie ghidusa mai era! De mainile caruii amator facute? Ma tot intrebam eu. L-am pus langa pescarusul meu si m-am dus sa caut cate ceva cu care sa-l bandajez. Nu stiam nimic de zmee. Cum functioneaza, cum se confectioneaza. Mult timp l-am privit, pe toate partile. Ciudata aratare! Hartia era fina, avea miros de om, zmeul meu avea ochi de om, il priveam entuziasmata si ma gandeam ca este un om in miniatura, cu casa, cu masa, cu stapan, cu scalv, cu vise, sperante si realizari, cu defecte. Iar defectul lui era azi, unul fizic, caci se ratacise prin lumea mea. Cum sa-l iert? cum sa-l ajut? Dupa cateva zile de priviri insistente catre omul-zmeu m-am hotarat sa-l pastrez. Intr-o zi, a aparut o fetita pe care o cunosteam si m-a intrebat de zmeu. Era al ei. Se saturase de el si-l lasase sa zboare. Acum, il vroia inapoi, ii era dor de el, il iubea. I l-am dat fara sa ma opun. De ce nu vorbeste, ca sa aleaga si sa spuna cu cine vrea sa stea? Ce lectie friguroasa, de la iarna asta! Acum stiu ca nu e voie sa iau bunul altcuiva pentru a fiu eu implinita. Ci trebuie sa imi confectionez singura zmeul meu. Si nu e voie sa ma indragostesc de oamenii care sunt, intr-un fel sau altul... deja "luati".