Clubul Putregaiurilor

Cartea ce m-a atras prin titlul macabru “Clubul putregaiurilor” poate fi considerata un bildungsroman, evidentiind etapele de maturizare ale adolescentului idealist care pe parcursul maturizarii isi va da seama ca nu orice zboara se mananca, nu toate basmele se implinesc, nu toata viata este o copilarie nesfarsita, nu tot ce este teorie este si lege. Locul central este ocupat de un grup de adolescenti care incearca sa-nteleaga lumea din perspectiva lor nefiind ajutati de parinti in aceasta situatie, aflati la varsta ingrata a primelor amoruri, idealuri, tradari, care isi petrec timpul compunand la chitara sau facand reportaje pentru revista scolii. O carte scrisa in ritm alert, cu un umor englezesc, despre "incomoda" perioada a trecerii de la copilarie la adolescenta, naratorii schimbandu-se de la un capitol la altul oferind posibilitatea perceperii unei lumi “rotunde”. Anglia in anii ’70, cu rockul in floare si ceva hippie. Cartea poate fi considerata si un roman istoric. Evenimentele sunt bazate pe fapte reale: societatea cuprinsa de greve, cu sindicatele in ascensiune, cu conflicte interetnice si rasiale... 

Ceea ce mi-a plăcut poate cel mai mult la Clubul Putregaiurilor e că îţi dă posibilitatea să hotărăşti subiectul, să alegi despre ce vrei să fie. În fiecare propoziţie se ascunde dragoste, umor, tristeţe sau revoltă, textul abundând în sentimente şi opinii. În linii mari romanul, al cărui titlu este inspirat dintr-un cântec al formaţiei Hatfield and the North, dar şi dintr-un joc de cuvinte, prezintă viaţa unor tineri din Birmingham în anii '70. Printre întâmplările mai mult sau mai puţin stereotipe ale vieţii de adolescent, Coe strecoară şi o mulţime de subtilităţi. Apar trimiteri la situaţia evreilor din Danemarca anului '43, se insistă mult asupra grevelor din Grunwick, a nedreptăţii în care era înecată muncitorimea în anii '76-'78 dar şi asupra atentatelor teroriste ale IRA în urma cărora prea mulţi nevinovaţi şi-au pierdut vieţile. Admitând că poveştile nu se termină niciodată. "E-n firea lucrurilor. Poţi să alegi un moment şi să pui punct. Un moment dintr-o mulţime". Finalul romanului constă chiar în anticiparea unei continuări.