Apogeul si Declinul automobilului ARO


In cazul in care nu stiai, ARO a fost singura companie de automobile exclusiv romaneasca, si care a reprezentat un nume important la nivel international in acea perioada la categoria masinilor off-road. Avand sediul de productie in localitatea Campulung Muscel, povestea ARO incepe la finalul celui de-al doilea razboi mondial, desi primul succes comercial al companiei a survenit abia in anul 1965 cand s-a dat startul exporturilor modelului M461 in China. Faptul ca ARO reprezinta un adevarat automobil al poporului reiese pana si din numele companiei care consta de fapt intr-un acronim semnificand “Automobil Roman” sau “Automobil Romanesc”. De-a lungul timpului, filosofia din spatele activitatii companiei ARO nu s-a schimbat prea mult, aceasta mizand in primul rand pe confort pentru drumuri asfaltate si pe o rulare cat mai buna pentru teren accidentat. Ingenerii din spatele acestei masini au reusit in mod uimitor sa ridice aceasta masina la standardele cele mai inalte din acea perioada, atribuindu-i o suspensie independenta pentru off-road si un post de conducere ergonomic pentru cresterea confortului pe sosea. De altfel, celebrul Mercedes-Benz G-Class a fost lansat pe piata abia in 1979, la aproximativ sapte ani de la punerea in vanzare a automobilului ARO 24. Tocmai din acest motiv, au existat foarte multe zvonuri in legatura cu originalitatea automobilului lansat de catre nemti, dar in ciuda asemanarilor vizibile, nu s-a putut dovedi pana acum daca acestia au copiat design-ul ARO 24 sau nu.


Conform Best Tires, automobilele ARO de atunci beneficiau de o geometrie 3d impecabila, directia si stabilitatea acestora fiind unele dintre principalele lor puncte forte. Mai mult decat atat, pentru constructia modelului ARO 10, un off-roader de dimensiuni mai mici, s-au folosit piese de la automobilul Dacia 1300, fapt care a dus la o eficientizare si a productiei, dar si la scaderea costurilor pentru reparatii. Se cunoaste deja faptul ca ARO 10 a fost principalul rival al automobilului rusesc Lada Niva cu care a concurat pe pietele cele mai mari din Europa de est, dar si in tari occidentale precum Italia, Germania sau Franta. Pana la inceputul anilor ’80, succesul ARO la nivel mondial era un fapt, automobilul romanesc situandu-se pe locul al patrulea in topul celor mai bine vandute masini de teren din lume, dupa Jeep, Land Rover si Toyota. Cu toate acestea, in anii post-decembristi, ARO a inregistrat un declin vizibil datorat coruptiei si proastei administrari care au dus practic la disparitia totala a acestui automobil, motivul de mandrie de altadata al Romaniei pe plan international. Putem spune chiar ca, daca lucrurile ar fi stat diferit, iar productia si modernizarea acestui automobil ar fi continuat, ARO ar fi putut sa ramana in continuare un jucator important pe piata SUV-urilor moderne. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu